semințele de plopi aștern pe jos dezolare hibernală închid degrabă geamul de la șofer să nu intre vreuna sunt singur. în mașină. mă uit anxios la oglinda retrovizoare să n-o lovească vreun trecător neatent. (dacă scriam “trecătoare neatentă” eram acuzat prompt de sexism). În mașină cu toate geamurile închise. Singur. Ceva lipsește oamenii trec ca … Continue reading SAFE

nu știu cum ar trebui să simt nu știu cât de gol sunt ecoul peliculelor îngălbenite nu mai dislocă nimic niciun tremur fior dar tu știi asta caut ceva cu care să pot înlătura ghilimelele încastrate în verbul “a trăi” dați domne un HG ceva o rectificare de buget un clește cu care să tai … Continue reading ORGASMIC

“coborâți la următoarea?” am simțit cum mă privește ostil Desigur! Pula mea, cobor de-o viață omule! Nu te voi deranja trust me nu vreau s-atârn de viitorul tău chiar dacă mersul mi-e precum gândirea critică I’m your guy! [imagini alb-negru cu mine pe la 4-5 ani, fără sunet, pe fundal mârâitul tandru al proiectorului] știi, … Continue reading SCURTMETRAJ HORS CONCOURS

timpul se rostogolise peste el ca un cor de râsete proaspete de adolescenți (n-am găsit acum altă comparație) Era un copil speriat, captiv în carcasa de adult ieșită în cârlig din abatorul oprobriului visceralizat instituțional [aici ar trebui să intre cadre repetitive cu el dintr-o secvență video unde mergea în cerc într-un spațiu sordid, probabil … Continue reading NOUA POEZIE. EVENIMENȚIAL

nu mai miroase a ars sau așa mi se pare stau întins într-un sicriu art nouveau și tu-mi ții o lumânare aș fi vrut să nu știu care e limita maximă admisă a glicemiei, ce e o transaminază și cum e să se termine levotiroxina sunt un Demodex de pe fața ta perpetuu înfometat de … Continue reading UNDEAD

pășesc ușor printre porumbei nu se sperie de mine doar dalele scârțâie ca niște gânduri uitate ciugulesc liniștiți mă ignoră maieutica asta mă liniștește dalele se clatină adevărul iese la iveală ca o vomă atunci când n-ai mâncat nimic. aceleași spasme. aceleași grimase la masa de Paște scaune sufocate de cururi de oameni fericiți măcar … Continue reading ACELEAȘI SPASME

Priviți: în jur sunt doar poeți cu pagini albe ce-și așteaptă versul ca munții cei înalți plini de nămeți au pus sub titlul mare suspinu’ și cu stresu’ Nu-i loc de scos la tablă cu mâinile la spate nici de verdicte surde de la-nălțimi auguste confesiuni prea mute și prea grele ce-arată printre lacrimi că … Continue reading ÎNJUR

m-am obișnuit să umblu gol cu brațele deschise de parcă aș fi legat la ochi pietrele de sub tălpi se rotunjesc nu există protecție mai eficientă inima mărită ficat gras stomac inert au uitat loviturile. sau așa am crezut. am venit să îmbrățișez cu obrajii sărați și am plecat cu adidașii pe genunchi disimulând durerea … Continue reading TREBUIE

mă plimb cu șapca îndesată pe cap îmi spune c-am transpirat se uită la mine cu superioritate empatică Știu. Știu că nu sunt de aici. Îmi port versurile în cârcă ca pe niște galerii optzeciste cu tot cu perdele nu știu unde să le pun poate acolo unde erau scaunele? în mine e furtună cineva … Continue reading INTRU CU PLĂMÂNII GOI ȘI

scări rulante priviri în gol un domn care urca a strigat zâmbind către un altul care cobora: “Cristi!” Cristi n-a auzit a alunecat oblic printre gânduri către Unirii 2 am simțit jenă pentru apelant nu știu de ce probabil pentru că așa a fost viața mea un lung culoar cu uși închise și clanțe doar … Continue reading POST-ANTROPOCENTRISM