-
Eram în pat, blonda apărută intempestiv în cameră tușea și icnea, am întrebat-o: sunteți răcită? A infirmat laconic și a pășit peste mine în pat dându-mi pe la nas cu talpa piciorului ei care cam mirosea. A labă de picior nespălată. Domn’ Georgescu vorbea la mobil când am trecut pe lângă el, mi-a făcut semn
-
Ceilalți așteaptă în întunericul sălii, așezați pe scaune aliniate și cu priviri hulpave, ca viața mea… viața noastră să se scurgă convențional. Prozaic. Previzibil. Unanim acceptat. Din iubirea noastră s-a plămădit miracolul vieții, epifania regăsirii sensului întâmplării că sunt. Chiar să-mi surâdă gura știrbă-a sorții? Destinul meu să fi uitat a fericirii ușă neîncuiată? Aproape
-
Urc în Bolt ceva mai ușurat de emoția care mă cuprinde în tentaculele ei umede atunci când merg la seratele poetice de la “I-auzi una”. Totuși, am emoții combinate cu o stare de nervozitate. Merg la o premieră. “Ăia cu poezia” organizează prima serată muzicală! I-am simpatizat de la prima mea participare la seratele lor,
-
E interzis să n-ai prieteni, E rușinos să ai tristeți E cringe să te ascunzi de semeni Și trist să stai cu capu-n pernă, În nopți fără de dimineți. Am obosit să sper degeaba Că ușile la care bat se vor deschide Și nu mai vreau ca orb să fiu și cu regrete, Să trec
-
Am început să trăiesc abia după ce am acceptat moartea. M-a curtat până mi s-a strecurat în pat, unde mi-am îngropat fața hirsută între coapsele ei pârguite în timp ce-i frământam concomitent ambii sâni opulenți cu palmele mele aspre și asudate. Abia după ce mi-am lăsat în veșnicia ei rece sămânța caldă a vieții și
-
Stau între două oglinzi și îmi ascult gândurile cu ochii închiși. Multiplicate la infinit, le aud din ce în ce mai deslușit și mai încet. Viața m-a părăsit de mult și moartea plasată în abis îmi alungă zgomotul din cap și îmi oferă liniștea izbăvitoare.
-
Toată existența noastră e bazată pe ignoranță și uitare. Nu se poate altfel. Căutăm fericirea ca niște orbi lumina zilei. Orbecăim cu disperarea și teama cuiva care crede cu naivitate că trebuie să găsească ceva ce i se cuvine. Ne împingem unii pe alții cerându-ne scuze dar suntem de fapt enervați că ne stăm unul
-
Băi frate, pana de inspirație e mai confortabilă decât anxietatea de performanță. De unde nu-i…S-a terminat cerneala din călimară! Ce să mai cer de la mine când în capu-mi e vid și conducta către suflet e colmatată? Poate ar trebui să mă iubesc mai mult. În deșertul meu nu există apă deci nu sunt castele
-
În fiecare zi soarele îți mângâie sufletul diferit Cu câte 1 mm mai la dreapta Mereu înspre dreapta, pentru că de acolo am început să te iubesc. Prosternez dinaintea ta între solstiții cu teama că nu mă vei putea ierta niciodată. Sunt păgânul unicei icoane care ești tu. Sunt iconoclast fariseu pentru că pe tine
mariuscalin.com 