-
Străzi mizerabile și pustii. Câinii vagabonzi mârâie amenințător din scările blocurilor decrepite. Un câine chior aleargă cu pula mea în gură. Pula mea care e bună la nimic și a fost aruncată pe un maidan, conform poruncii EI. Vrei să ai 10 pule? Ia și găleata asta cu coaie! Mă uit lung după câine, care…
-
Capetele nu se mai înclină, ci cad ca măslinele uscate Nu mă mai ascultă nimeni Frica nemărturisită e tot un fel de curaj Le văd fețele zâmbitoare, pline de ură drumurile se îngustează sub tălpile-mi obosite Vezuviu va erupe abia peste 11 ani, prea târziu! Prea târziu! Am 30 de ani dar mă simt ca…
-
Privesc limbile de foc unduindu-se către cer ca într-un dans provocator și nu știu cum s-o spun în cheie contemporană dar adoratorii ăluia mort prin crucificare acolo la răsărit ar trebui să fie îngroziți căci va ploua cu Vină și Suferință o ploaie care nu va stinge nemurirea mea. Învierea există doar în visele muritorilor,…
-
Sunt deja împărat, ce pula mea! Nero Claudius Caesar Drusus Germanicus! Îmi iubesc mama până la adorație, Pe arcul Dianei, m-aș duce pe jos până la capătul lumii pentru ea inima-mi nu cunoaște milă nici frică nici foame poate că în viitor plebeii vor călători prin aer cu mașini zburătoare și își vor alimenta iluziile…
-
L-au numit Lucius Domitius Ahenobarbus, odată cu primul scâncet. Două milenii mai târziu, Lucius dădea numele unui joc video horror, dar nu vă speriați, adevărata oroare viermuiește în patimi, nu în pixeli binari. Lucius, nu-l mai bate pe Priscus! Mama lui, Agrippina îl voia erudit, dar sângele mocnea sub colbul fierbinte al ”Cizmei”, aștepta sa…
-
Pâcla nopții se îngână cu prima rază venită dinspre Japonia. Conduc prin orașul pustiu. Trebuie s o duc acasă. E pe bancheta din spate, semiadormită, freacă micul ecran luminos al mobilului- un iphone 13 ProMax. Sunt singurul prost care o duce și o aduce cu mașina la și de la cluburi și întâlniri amoroase. Ador…
-
Fiecare poem e copilul meu Am mulți copii unii-s cu ochi albaștri alții buboși unii sunt buni la matematică alții mai grei de cap cei mai mulți sunt bolnavi de Progeria au riduri pe mânuțe și pe urechi și nu sunt acceptați la serbare pentru că nu știu să mestece gumă și sunt prea cărunți.…
-
E o muncă și asta. Să scrii versuri fără coadă, clopoțeii sunt la gâtul calului care trage după el povara îndestulării vizitiului mustăcios. Resimt deja o presiune și mi-e teamă că nu va ieși nimic, băi dar totuși uite că scriu și mă gândesc instinctiv la Nicanor Parra, parcă-l și văd clătinând din cap aprobator.…
-
Îmi place să mă pierd în mulțime, printre cei vii. Prefer să fiu invizibil, să pot contempla fără teama de a fi descoperit și privit la rându-mi. Sunt străveziu de vulnerabil și ei nu pot afla asta, nu au voie să știe asta! Le privesc chipurile cu nesaț și încerc să-mi imaginez poveștile care stau…
-
Liniștea nu e niciodată absolută. O liniște absolută mi-ar sparge timpanele, ar fi zgomotul suprem al abdicării. Îmi aud bătăile inimii în urechi și stau cu teamă ca nu cumva vecinul de sus să pună iar manele la maximum, apoi mă mai relaxez la auzul zgomotului estompat al mașinilor care trec pe stradă. Pereții micii…
mariuscalin.com 