Încerc de ceva timp să-mi pun viața în ordine;
Norii la nori, soarele în dreptul burții, nasul la locul lui și ochii sub frunte.
Gura e cușca limbii prin urmare oriunde s-ar afla, spațiul concentraționar ar fi invadat de chei orfane de lacăte.
Umflu bucuria cu pompă din aia de picior până ajunge de mărimea unui glob pământesc de la ora de geogra și o port mândru pe Calea Victoriei doar în weekend că atunci e integral pietonală
dar oamenii nu se uită în sus, privesc numai în jos unde îsi admiră chipurile în asfaltul crăpat..
Îmi vine să mă duc la ei și să-i iau de gulere: priviți! Doar o secundă priviți în sus!
pot fi și eu fericit??
Numai în Antarctica e safe să umblu cu inima în palme pentru că acolo nu risc s-o scap în sus ia stai, stai frate puțin, cu paharul ăla de Cuba Libre cum rămâne? Vișinata stimulează secreția seboreică, am văzut eu pe fața uneia care-i meta, trickster și nostalgică și care mi-a scris pe whattsapp în timp ce eram blocat în lift pe 11 septembrie 2001 că nu există sinceritate ci numai politețe.
Bagajul e de mult făcut, pașapoarte? Check! Bilete de avion? Check! Asigurări? Check!
Bani..?
Drum bun dragilor, da’ când vă întoarceți??
