imediat îmi pun masca
e involuntar
epidermic
îmi lipesc de buze un zâmbet
de închiriat
și sper ca un prost că-i voi păcăli
să nu-mi vadă bătăile inimii prin tricoul negru pe care zace o dungă sărată de transpirație
ca o pată de pișat pe-o saltea de azil
și reflexul de înghițire în sec
Vreau să cred că pot părea măcar ok
Vreau să mă cred
mă Urăsc că nu reușesc
Pe cine păcălesc de fapt?
Afară tună
stă să plouă
sunt singurul om de pe planetă
[Stai liniștit. Nu mai are cine să te urască.]
Ies afară ca să simt stropii reci pe față și să am justificare pentru ochii umezi.
ca atunci când mă ciupeam de obraji la baie ca să nu se mai vadă când mă înroșeam.
Nu păcălesc pe nimeni.
Nu mai e
nevoie.
mariuscalin.com 