Pot fi spontan doar atunci
când îți iubesc visele
lacrimile mamei intuite prin miopie
teama că nu va fi să fie
nicio simbrie
pălărie
prea mare pentru dorințe oculte
nimeni acolo sus care să mă asculte
dincolo de ușa de la baie
sunete
sunt copilul de ieri
eliberat condiționat
două degete pe gât și niște bicarbonat
abandonat
textil reciclat
în lumea mea sunt împărat
ca la păcănele când rămâi fără fise
îi execut ca-n “Doom” p’ăia care vor să-mi dea cancel la vise
niciun ritm
niciun volum publicat
de prea mult timp plecat
lupt
să te uit
de mai bine de-un an
doar așa
mai pot fi spontan.
mariuscalin.com 