nu știu cum ar trebui să simt
nu știu cât de gol sunt
ecoul peliculelor îngălbenite
nu mai dislocă nimic
niciun tremur
fior
dar tu știi asta
caut ceva cu care să pot înlătura
ghilimelele încastrate în verbul “a trăi”
dați domne un HG ceva
o rectificare de buget
un clește cu care să tai sârma ghimpată
perna aia în formă de pisică
mai poartă si acum sărutările mele oarbe
la evidențe
parfumul tău
ochii dați peste cap
în clipa aia de plăcere
volatilă
în care am uitat că am altă pisică la picioare
atunci a fost singura dată când
am crezut în tine
și ți-am pictat gemetele cu negru de fum
am ieșit pe balcon și mi-am băgat capul în butoiul cu zeamă de varză
ca să mă trezesc
mi-a fost teamă de fericire fără s-o fi cunoscut vreodată
dar privirea ta de după
mi-a descris-o mut,
filistin,
endocrin.
Mă tratez de tine cu Vitreoxigen și Sargenor.