Am văzut-o în jungla urbană
Mergea pe carosabil cu privirea absentă
Arsura din inimă mi s a trezit cu ochii cârpiți de teamă și lacrimi.
Mi-e teamă de prezența ei mi e teamă că n am s o mai văd niciodată mi e teamă de orice cuvânt pe care mi-l spune. Mi e teamă că nu pot s o dizolv în uitare, acolo unde e pustiu și întuneric.
Am alergat prea târziu pe urmele pașilor ei voiam să le identific exact pentru a le contura cu creta pe asfaltul decrepit, cu mâna-mi tremurândă, ca un detectiv pensionat care e pe cale să rezolve misterul vieții lui.
Oamenii îmi par atât de străini, nu cunosc pe nimeni de pe stradă habar n-am de ce mă mai uit la chipurile lor fumurii când știu că n-o pot recunoaște
decât pe ea.
A rabatat geamul termopan de la bucătărie și apoi a ieșit, ca o nălucă, îmbrăcată în alb, pentru a se face nevăzută într-un Bolt.
Asta deja e patologie. Guilty pain. Eșec în buclă. Mda.. Poate vreodată..!
