Tu să mă ierți că te iubesc,
Fără motiv și logică anume,
M ai ajutat fără să vrei să cresc
Și sus privirea să mi-o-nalț la lume.
Tu să mă ierți c-am îndrăznit să te iubesc
Nici nu-ți închipui ce chin îmi arde-n suflet
Că îmi doresc să nu te mai zăresc
Și munții de pe Marte se crapă de-al meu urlet.
ușa semideschisă am luat-o ca pe-un semn,
Uitând c-ai vrea s-o văd de fapt închisă,
Cu mâna tremurândă de boomer prost și gras, care-a uitat ce e euforia,
Am fost un Moș Crăciun tardiv și cam neras
Care își lasă la vest de est , în sudul capitalei…Bucuria.
Știu, poate părea un gest prostesc,
Futil și născător în tine de revoltă plată,
Dar sper la ceas târziu, după vreun club,
Să îmi acorzi clemența ca pe o perjă-n ciocolată.
Nu e un gest prostesc, e fuga de grotesc,
E resemnarea că nu pot să te urăsc.
Te rog nu mă ierta că nu știu cum
să nu te mai iubesc!
