Sunt de vreo 4 luni în nacela asta strâmtă,
Privesc cu frică-n sus la vidul ce m-apasă,
Trag de manetă ca aerul cald să intre deși ascensiunea nu-mi pare către casă.
Mă uit în jos cu nostalgie și infatuare,
Ce mici îmi par de-aici de sus munții invidiei și ale râvnei negre smârcuri
Mirosul urii nu mă mai ajunge dar dacă ar face-o, l-aș apuca de sfârcuri.
Tot ce-i rugină pentru suflet e acolo jos rămas!
Eu sunt purtat de vânt cu-al meu balon imens
Nu pierd din altitudine căci cred în Cipralex
Divinitatea farma care mi-a arătat că viața are sens
Și că-i nevoie de doi pentru a face sex.
Nu am balast cu mine – doar un pahar Berzelius plin cu acid sulfuric,
Pentru momente tandre din întâlniri frugale
Când după miezul nopții vituperez vitriolic
Și prea încins de normativă obidă
Mă răcoresc cu scuze atemporale.
