-
ninge de două zile. Totul e alb deși e cod portocaliu îmi ninge în suflet și nu știu cum să închid obloanele se face curent și e frig, ce mult îmi doresc ca omătul ăsta să cadă peste respingerea ta să niveleze totul să stingă vrajba să fie un nou început cu nas de morcov
-
m-am însurat cu maică-ta pentru că îmi doream un copil. da tăticule, îți cumpăr ce vrei (își dorea o cariocă pic și piese de șah) n-am iubit-o pe maică-ta cu porcii trebuie să fii porc. Simțea că nu e în regulă, se simțea folosit, utilizat ca o armă. Și-ar fi dorit poza aia cu ambii
-
criza ostaticilor din Iran s-a încheiat totul se încheie până la urmă da’ pe mine cine mă eliberează de dragostea pentru ea? s-au dus de mult cele 444 de zile au trecut două Crăciunuri și Jimmy Carter is dead. Cum pot scăpa de incontinența asta afectivă? decât să tai cu margine de vers zăbrelele de
-
atunci mă simt cel mai singur. clipele alea care mi se rostogolesc prin tâmple și cad ca niște bolovani din plumb pe extrasistolele mele. drumul ăla scurt către scena-eșafod. atunci mă simt părăsit de toți, de orice zâmbet sau salut discret făcut cu teama de a nu deranja interese și ierarhii. judecat, studiat, eviscerat simt
-
nu sunt poet nici salcie la mal nu voi ploaie de-aplauze pe umeri nu vreau să dorm bățos pe-un armăsar și nici să scriu după program luni-vineri. nu vreau să stau cu mâinile împreunate și nici sfătos să mângâi creștete plecate m-ascund de invitații elitiste ipocrite ce-așteaptă adeziuni supuse și tacite. nu sunt poet și
-
…Mirabela își aruncă ochii ACOLO. Acolo unde se mai uită din când în când cu spaimă și scârbă. Acolo unde e închis individul ăla abject, care personifică tot ce detestă la un om: “Archived” din Whattsapp. Bătrân, gras, intruziv, posesiv, un Tataie Andropauză autentic. Hai, gata, că m-am săturat să pun virgule! “Fuck! NOT AGAIN!
-
versurile mele sunt spitalizate în fiecare zi spațiul dintre cuvinte gura mare aaaaaaaaaaa… tratamentul trebuie luat necondiționat versurile trebuie ținute sub control niște perfuzii cu rime înțepate în artera intens circulată la ore de vârf de peniță. Spațiul dintre tăceri. versurile mele au gura sus pe frunte sunt ca autoportretele lui Bryan Charnley e importantă
-
I have a dream!.. imagine blurată cu chipul meu o impresie, un ultim gând că eșecul mă va omite memoria învinge cortizolul cât de rău poate ieși? nu mai citesc, privesc în față performez imagine în alb și negru cu efect retro foile de hârtie zboară audiența are capete de ștechere gen Future Sound of
mariuscalin.com 