-
unii îngeri au aripile montate cu rulmenți și șuruburi am văzut asta într-un fragment video deferență post-mortem există și îngeri în viață au aripile la fel de mari ca de lilieci giganți zboară noaptea prin fața ferestrei mele mă privesc atenți cu ochii lor mari parcă așteaptă ceva nu-mi place să se aștepte ceva de
-
merg cu bebițul meu în brațe are 1 an și două luni și inima mărită. Îl prezint cu mândrie cui apuc chiar și doamnei care vinde sandvișuri cu parizer la patiseria Luca de pe Academiei unii nu-l plac deloc și în calitate de tată-mamă-bunic-bunică nu înțeleg de ce și mi-e frică să ajung să înțeleg
-
Căldura din cameră și mirosul de vopsea au acționat ca un drog asupra mea. Camerele pustii de oameni strigau la mine prin lucrările expuse. Mâini tremurânde îmi mângâiau fața și barba hirsută. Mâini ieșite din pânze și coli de hârtie. Mâini tinere, pline de speranță și teamă îmi șopteau cuvinte nedeslușite dar pe care m-am
-
ceilalți își trăiesc viețile cu bucurie cu disperare cu inerție Uită. Cafeaua nu face rău unui organism sănătos. Amnezia e secretul fericirii am atâtea de uitat încât am uitat ce trebuie să uit Simt gust de vomă în gură mi-e teamă că mă va părăsi Poezia versurile nescrise se vor ascunde în uitare nu mai
-
Atenție că am tendință de îngrășare. Tendința e de mult sufocată sub bucile grase ale realității. Steatopigie. Măcar nu-mi mai poate spune nimeni ca sunt un poet slab. Acoperit de gheață pe Insula Bouvet cu ochii deschiși către cer. Așa m-au găsit. Toți se întrebau cum am ajuns acolo, nu la cine m-am gândit ultima
-
nu știu cum aș putea să-i spun iubirii să învețe să nu mai treacă ilegal prin vamă sătul de-atâtea intrigi și povețe am și uitat că orice comedie e o dramă iubesc fără restricții de viteză cu rezervorul plin de amăgiri, iubesc pe “interzis” cu diagnostic de pareză decât să scriu mai bine desenez trăiri.
-
orășelul copiilor nu acceptă decât copilării fericite e anunț mare lipit pe geamul ghișeului domnu’ formular găsiți acolo în colț pe masa rotundă noroc că mi-am cumpărat niște semințe decojite ca să nu mai sparg nimic lângă mine e sacul cu cioburi mă privește întrebător: mai intrăm? copilu’ din mine are amigdalită nu mai poate
-
ploaia asta. Picăturile lovesc parbrizul. Același drum te văd în fiecare chip care se prelinge grăbit printre stropii reci oamenii poartă umbrele se tem de Adevăr vreau să stau în ploaie să-mi ridic fața către cer să mă răcoresc apa mi se prelinge pe față pe barbă vreau să fiu iertat vreau să mă vezi
-
aș vrea să exist în afara trupului meu să mă privesc cu respirația periferică să mă pot ierta să învăț să mă iubesc să mă vizitez ca pe-un muzeu de iluzii în piept am o roată pentru hamsteri care se învârte în sens invers mereu invers.. muzeele sunt închise lunea și cimitirele au program non-stop
-
viața se poate sfârși și la cerere act voluntar, ca votul am aflat asta într-o primăvară comunistă nu știam cât o iubesc pe mama dar cineva acolo sus, m-a iubit pentru că apelul n-a mai dat ton de ocupat pe moment n-am simțit mi-am ținut respirația ani de zile găurile fumegânde au fost umplute cu
mariuscalin.com 