-
mă trântesc pe pat salteaua-i deja deformată de greutatea mea am luat melatonină ca să nu uit să dorm. Încă mă mai gândesc la ea întruchipez tot ceea ce detestă la oameni sunt paradigmă epitom sunt tot ce-i mai înnegurat în om. Am intrat prin efracție pe domeniul ei am sărit gardul electric și-am început
-
am ținut ochii închiși sub eșarfa roșie am simțit cu toate simțurile there’s no other way. lumina ochilor nu e cea mai dragă de pe lume aproape de fiecare dată când merg la teatru îmi năvălesc în creier fraze pe care vreau să le notez undeva imediat. N-o fac. Rămân frânturi uscate pe care încerc
-
e decembrie. Milioane de psihiatri dau faliment. Își închid cabinetele și emigrează la Polul Sud unde e noapte 6 luni. E preferabilă o depresie la McMurdo în fața unui puseu de fericire egocentrică. alerg cu disperare desculț mă lovesc de toți oamenii fericiți nu pot să-i evit am senzația că-mi taie calea intenționat nu vor
-
atunci când văd pe cineva undeva mâncând mi se face foame atunci când aud pe cineva râzând zgomotos mă gândesc că râde de mine vederea periferică îmi șoptește obsesiv că toți mă privesc fix. când văd fericire nu mi se mai face foame doar mă simt foarte singur de aia nici n-am pus aici semne
-
eu într-o zi o să fac pace cu mine pe frunze-uscate voi scrie sinonime nu vreau decât să-mi iasă niște rime pe cazemata fumegândă râd halbe pline. eu într-o zi o să fac pace cu mine, cu toți ceilalți care mă judecă în lipsă c-am îndrăznit ca să iubesc ruine când soarele de sus revendica
-
când eram copil adormeam greu, priveam în întuneric hainele aruncate alandala pe fotoliul de lângă pat și vedeam chipuri hidoase, de monștri. Închideam ochii de frică și când îi deschideam din nou, chipurile erau tot acolo. Mă priveau fix. Tata dormea fără mustrări de conștiință iar mama… îmi doream să doarmă și ea să nu
-
diminețile tardive de noiembrie își plimbă soarele pe marginea trotuarului umbrele sunt lungi, prea lungi ca niște amintiri dureroase. Umbra mea e ascuțită se termină acolo unde începe uitarea.
-
printre dărâmături stau drept pe picioarele retezate de la genunchi. Nu mai am antebrațe cam ca Yahya Sinwar you know? Respir. Tot ce mai am e inima obosită pe care mi-o țin în dinți. Îmi doresc lovitura fatală care nu vine. Oamenii trec pe lângă mine îmbrăcați elegant și mă mângâie pe creștet acolo unde
mariuscalin.com 