-
Eram copil la Oradea. Cică s-a repezit un câine la mine și m-am speriat, da’ nu-mi amintesc asta. Am descoperit plăcerea. Serotonină, endorfine asta-i schema. Ca să ofer tre’ să mi-o fac cu mâna mea. Nu, n-am nicio șansă. Iubitul tainic e ca un căscat reprimat care desfundă urechile. I-am auzit vocea la radio și
-
articulațiile din aliaj ușor îmi țin trupul erect mușchii îmbiați de atrofiere se îmbrățișează cu pistoane argintii și circuite alambicate ca-ntr-o căsnicie de conveniență. numai în zona pieptului simt că ceva nu e-n regulă.. mandibula prinsă-n nituri de zirconiu îmi dă un surogat de self-esteem și rezistență la loviri repetate Euro-NCAP certified. În cap, creierul
-
E despre cine ascunde mai bine. Deși fiecare suferă diferit, toți sunt la fel de veseli. Fugim unul de altul și ne-am reîntâlnit spate-n spate. Facebook îmi propune 5.000 de prieteni. Iubirea de lângă strigă îmi dă palme îmi ține capul ca și cum aș vrea să vomit mă privește în ochii fixați undeva-n neant,
-
zile în care mă privesc din exterior evadez din mine m-am săturat să număr stele și oi mă așez pe primul rând acolo unde sunt cele mai scumpe bilete zile. Ore. singurătatea trebuie contemplată lacrimile sunt oprite nu de câlții înfășurați pe filetul țevii ruginite ci de chitul de rosturi cu aromă de ciungă Turbo.
-
susur lin de ape limpezi fir de iarbă verde crud tril de păsărele, armonie, fericire pictor sunt pentru-al meu nud. Am văzut-o iarăși într-o poză pe Instagram și am simțit din nou arsura aia nenorocită în inimă. Mi-e teamă s-o mai văd sau să-i văd doar numele scris pe undeva. Mi-e groază! Îmi face rău.
-
dacă există reîncarnare eu n-o să-mi iau bilet/ nu vreau să merg din nou pe drumul către disperare/ iubirea și speranța le-am făcut pachet/ și Cerului cu DEX-u’-n mână cu glas întunecat, cer îndurare! dacă există reîncarnare eu n-o să-mi iau bilet/ pe holul rece și întunecat voi sta la rând/ cu firma de curierat
-
sunt momente când cred minciuna când știu că totul mi-e totuna și râd și plâng cu fața către mine uitând că prea mult bine a construit în mine trainice ruine. Uitarea. E singura cale. Nu te mai gândi la nimic. Să gândesc la nimic. Doar să simt, ca un burete uscat. Aici și acum. Durerea
-
deschid foaia albă Start writing. E acolo da’ nu iese ușor gândurile se îmbracă-n cuvinte și se dau cu Shinkansenu’ între două tăceri evit să privesc oamenii pe stradă trec violent pe lângă mine se grăbesc către ceva sau cineva care îi parazitează. Ora de vară-i departe. Rutină. La metrou în pasajul către Unirii 2
-
dacă o s’ajung să cred în zâmbetul din oglindă, voi deveni adevăr. Luna decembrie e Golgota mea infernul meu privat e luna când vreau să mă sinucid fără să las epilog în decembrie nu mă mai pot minți că sunt fericit în decembrie mama plângea în bucătărie în aprilie, mai și iulie înghițise Diazepam medicul
-
“Am auzit că ești poet” mi-a spus pe-un ton șăgalnic. Mă privea curioasă. Chipul îi era luminat discret, ca o amintire interzisă, stătea așezată picior peste picior tocul stiletto tresarea spasmodic de parcă ar fi bătut tactul unei melodii numai de ea știută. I-am privit obraznic gambele frumos arcuite, premiate de ciorapii fini a căror
mariuscalin.com 