și totuși îngeri strâng din aripi
acolo sus, printre suspine
privind la noi cu ochii umezi și chipuri albe de omăt
n-a mai rămas nimic curat și drept în astă lume
și singuri suntem unii lângă alții-n strigăt.
și totuși îngeri se-așează uneori pe sufletele noastre ostenite
ce dulce-atingere mult prea târzie și degrab’ uitată!
aș vrea să-nvăț să zbor, sărac nebun cu penele căzute
să las în urmă și cât mai jos iertarea, și iubirea resemnată.
și totuși îngeri mor cu noi în fiecare clipă
cu foșnet sângeriu de frunze-uscate
lasă s-așez-al meu suspin lângă a ta aripă
să-ți povestesc în gând despre păcate neiertate.
Și totuși, înger.
