pășesc ușor printre porumbei
nu se sperie de mine
doar dalele scârțâie ca niște gânduri uitate
ciugulesc liniștiți
mă ignoră
maieutica asta mă liniștește
dalele se clatină
adevărul iese la iveală
ca o vomă atunci când n-ai mâncat nimic.
aceleași spasme.
aceleași grimase la masa de Paște
scaune sufocate de cururi de oameni fericiți
măcar minciuna asta s-o cred:
că sub dalele tremurânde
nu există nimic!
sabia se înalță greu cand palma-i arsă de pietre aruncate
cu setea-nșelătoare a nerostitelor verdicte
ce ard mocnit sub zâmbete trucate
vreau steagul alb să-l flutur peste cripte.
mariuscalin.com 