frunzele de pe capota motorului
au fost cândva verzi
nu plânge nimeni după ele
cu gândul ăsta pășea rar
de parcă n-ar fi avut o destinație precisă
îl speria teribil iminența apariției primelor raze de liniște pentru că nu știa cât de lungi sunt și unde se termină.
destinul n-a vrut să i se spună “tati”
tot ce știa era că verile erau cumplite în pantaloni lungi
bicarbonatul provoacă vomă
cei care au un videocasetofon VHS n-au cum să mai fie nefericiți
pornografia e mai fun privită-n doi
și că totul vine în general când e prea târziu.
Oamenii nu te vor adevărat. Ține minte asta. Pomenesc de sinceritate, loialitate, onestitate ca o bocitoare care e sigură că mortu’ nu se va mai ridica din sicriu.
Frunzele sunt amintiri.
mariuscalin.com 