m-am uitat pentru o secundă în spate:
mă privea.
E un sentiment straniu când dai peste o privire care îți arde ceafa,
indiferentă la reacția ta.
E deja acolo și nu e deloc admirativă.
Am avut senzația că parcă știe de mult despre mine
lucruri fetide, lucioase și profanate
și că sentința e deja dată
și sunt anulat în tot ce-aș putea însemna.
Pentru cineva.
Furia mi-a îmbrățișat neputința
și o teamă fără speranță și-a vărsat veninul în mine:
Dacă mă înșel și ăsta e
Adevărul?
mariuscalin.com 