MÂNA FIICEI DUMNEAVOASTRĂ

Era o vreme când îmi dădeai inimioare pe Youtube.

Apoi mustața! Erai în balconul cu vedere la mare. Morții ei de mustață metaforică..

Era o vreme când mă întrebai dacă am chef de o tacla pentru ca trei minute mai târziu să dispari în spatele necuvintelor.

Apoi comparația cu mamaia-kink! Prima coborâre în Infern.

Era o vreme când râdeai la glumele mele. Puer Aeternus. Colții lui Toby înfipți în descendența mea rămasă ocultă. Da’ cu hedonismul poligam cum rămâne? L-am glazurat cu libertinaj și m-ai trimis la recluziune ca pe Papillon.

Era o vreme când aproape înțelesesem cum e cu alchimia și imersam în psihanaliza introductivă Jung-iană.. Dar cum e cu infatuarea de a te crede superioară celor care n-au proprietăți la închiriat și care n-au citit sutele de cărți din palmaresul tău? Deja sunt în prima celulă de pe death row.

Sunt bebițul ăla din visul tău, care arunca cu caca. Sunt spasmul din atacurile tale de panică.

Ai ochișori frumoși, negri ca smoala, care ascund hăuri nebănuite și pasiuni wi-fi.

Doamna Gabi de la clinica de psihiatrie mă privește cu simpatie. Am observat că  are trupul atrăgător. Cred că face sport. Sunt un porc.

Doamnă doctor, am venit să vă cer mâna fiicei dumneavoastră. Am drujba la mine. Iau doar mâna și plec. Mulțumesc, nu beau cafea.

O să am nevoie de o priză liberă.