Mi-e frică să-mi privesc viața. E precum capul Gorgonei Medusa, aș rămâne împietrit pe loc.
Ce să văd la ea?? Coșurile pline cu puroi galben de pe față? Tuleiele din mustață? Ochii plin de urdori și cu cataractă avansată?
Comedoanele de pe nas?
Sânii în picaj sub povara gravitației?
Burta care-i acoperă ca un șorț părul pubian?
Picioarele strâmbe ca două paranteze, cu gambe păroase si pline de varice? Unghiile netăiate de la degete??
Nooooo! Aleg să nu mă uit! E mai bine așa.
Eu încerc s-o trăiesc, ea mă fute. Hedonista naibii! Asta-i un fel de sincronicitate acauzală post-metamodernistă. Partea cea mai riscantă e că a-nceput să-mi placă.
O s-o invit în oraș, la un cocktail cu Trittico, Coaxil, Lyrica si Cipralex, poate cădem la pace și reușesc și eu s-o sărut franțuzește cu limba mea încărcată cu lexic. Dragostea consimțită nu mai e viol. Somatizez ejaculând serotonină.
Deschid fericit televizorul și o ard postmodernist – video killed the radio star.
mariuscalin.com 