Singur la o masă din centru, aștept să merg la psihiatru din nou. Am programare de la 19.30.
E de abia 17.43 și am întâlnire cu Fericirea la 19.30. Poate chiar mai devreme cine știe! Ați mai avut gânduri suicidale? Ați mai simțit slăbiciune în corp? Domnule doctor, nu v-am spus chiar tot. Stiți ce înseamnă Iadul? Să iubești cu disperare și fără speranță.
Da’ am luat chimicalul prescris să știți! Uitați, am ștanțat pe frunte #fericirepechimicale!
Îmi doresc ca oamenii să fie cum mi-i zugrăvesc în minte: sinceri, fideli, onești, empatici, să scoată din jobenuri stoluri de porumbei albi și serii complete de timbre. Să îmi fie confidenți. Mă doare că nu sunt așa.
Să îmi expun sufletul lunar, pe o mică scenă la un microfon care face microfonie e un surogat! E ca un Cuba Libre fără rom.
Mașinile trec în sus și-n jos și statuile încremenite dogoresc sub soarele de vară. Mirosul de pișat și grupurile de drogați rimează cu dezolarea mea. Hai, că mai e puțin! Continuați cu Cipralex până la 6 luni și apoi veți fi vindecat. Vindecat de a mai iubi, de a mai spera, de a mai suferi și plânge, lacrimile vor avea gust de apă sfințită! Soția și prietenii vă vor susține! Ooooo, daaa, prietenii, cum dracu de-am uitat de ei??!
EXCELSIOR!