-
Priviți: în jur sunt doar poeți cu pagini albe ce-și așteaptă versul ca munții cei înalți plini de nămeți au pus sub titlul mare suspinu’ și cu stresu’ Nu-i loc de scos la tablă cu mâinile la spate nici de verdicte surde de la-nălțimi auguste confesiuni prea mute și prea grele ce-arată printre lacrimi că…
-
m-am obișnuit să umblu gol cu brațele deschise de parcă aș fi legat la ochi pietrele de sub tălpi se rotunjesc nu există protecție mai eficientă inima mărită ficat gras stomac inert au uitat loviturile. sau așa am crezut. am venit să îmbrățișez cu obrajii sărați și am plecat cu adidașii pe genunchi disimulând durerea…
-
mă plimb cu șapca îndesată pe cap îmi spune c-am transpirat se uită la mine cu superioritate empatică Știu. Știu că nu sunt de aici. Îmi port versurile în cârcă ca pe niște galerii optzeciste cu tot cu perdele nu știu unde să le pun poate acolo unde erau scaunele? în mine e furtună cineva…
-
scări rulante priviri în gol un domn care urca a strigat zâmbind către un altul care cobora: “Cristi!” Cristi n-a auzit a alunecat oblic printre gânduri către Unirii 2 am simțit jenă pentru apelant nu știu de ce probabil pentru că așa a fost viața mea un lung culoar cu uși închise și clanțe doar…
-
am tras ușa după mine cu sentimentul că asta e ultima salvare, că mă poate separa definitiv de viscolul de afară până și scârțâitul lugubru îmi păru cântec de leagăn zăpada adunată pe prag se topi resemnat smoală albă cu miros de prevestire singur într-o cabană părăsită ce congruență nici capul de cerb de pe…
-
stele căzătoare cu rază medie și lungă de acțiune bucăți de beton sfâșie trupuri compilează destine porumbei albi zboară din jobenurile păpușarilor mondiali Nobel-ul pentru pace Zace pe praf de pușcă glasuri belicoase sparg ecrane OLED moartea e celebrată cu grafice ale evoluției prețului aurului negru de atât sânge cărările dintre noi sunt blocate de…
-
primul prima.. a fost pentru prima oară când am simțit așa ți-am citit rândurile și am avut o epifanie unu și cu una nu fac întotdeauna doi a fost o acumulare care mocnea discret pe măsură ce-mi deșărtam negura distrugeam ca un apucat treptele către labirintul acceptării tale pur și simplu zăceam paralizat și din…
-
…mi-a arătat că mă pot surprinde plăcut dar și că mă pot obișnui cu asta Nu e vorba de vanitate, ci de o aclimatizare estetică. Cred că actul creației nu îmi aparține în totalitate. =========+++++====== Eu sunt pierdut printre versurile mele. Nici ele nu mă recunosc. Se uită la mine cu dispreț muiat în condescendență.…
-
Dragă Copilule, nu știu de unde să încep să te îmbrățișez de la primul scâncet de la prima spărtură în curcubeul inocenței din întunericul amintirilor în alb și negru sau de la vertebrele maturizării timpurii? nu te mai uita la copiii care aleargă afară cu râsete de clopoței hibernali lasă, e ok. Nu ești ca…
-
sărutul rece al fiecărei dimineți condensul de la colțurile geamului termopan triplele mașinilor care gonesc către aceeași zi pasta de dinți salivogenă și nu mai știu ce să mai enumăr ca să nu-mi aduc aminte de cum te-am putut răni în fiecare dimineață vreau să-ți cad la picioare și să te implor să mă lași…