mă plimb cu șapca îndesată pe cap
îmi spune c-am transpirat
se uită la mine cu superioritate empatică
Știu.
Știu că nu sunt de aici.
Îmi port versurile în cârcă ca pe niște galerii optzeciste
cu tot cu perdele
nu știu unde să le pun
poate acolo unde erau scaunele?
în mine e furtună
cineva mă fixează de sus din când în când
n-o cunosc
dar ea crede că mă cunoaște
sângele îmi țâsnește prin toți porii
mă acopăr cu șervețele umede
pentru că “ei” nu trebuie să audă urletul tăcut
șuieratul căderii
sunt îmbrățișat strâns
și dintre marea de cruci negre răsturnate
vreau
să
Cred.
mariuscalin.com 