Dragă Copilule,
nu știu de unde să încep să te îmbrățișez
de la primul scâncet
de la prima spărtură în curcubeul inocenței
din întunericul amintirilor în alb și negru
sau de la vertebrele maturizării timpurii?
nu te mai uita la copiii care aleargă afară cu râsete de clopoței hibernali
lasă, e ok.
Nu ești ca ei.
Fericirea nu-i pentru tine.
Ești….altfel.
Nu înțelegi pe deplin biotopul din jurul tău
dar simți mult. Prea mult.
De ce dracului ești așa, nu știu.
Copilul mare care sunt
vrea să te sufoce.
de frică.
Dar n-o pot face.
Un ultim spasm de curaj. De răzvrătire.
Sau resemnare.
Nu ți-au mâncat câinii din mână
s-a ales totuși ceva de tine
și praful de vizita la parcul de distracții
Ai învățat să simulezi că disimulezi.
Lasă-i pe copiii de afară! Ce vezi la ei?!
Habar n-au cum e să-ți simți zâmbetul ca pe-o grimasă.
Ei de abia încep să clădească, tu ai pe gene colbul demolării.
Dragă Copil. Dragă omuleț. Aș vrea să învăț să cred minunea că Ești.
mariuscalin.com 