SUPRAREALISM ȘI NU PREA

un deget îmi acoperă ochiul

altele, nasul

un domn cu joben trece prin mine

călare pe un monociclu.

pe Calea Victoriei

sărbătoresc eșecul de-a te avea

lângă mine.

oare două existențe traumatizate

puteau încăpea pe aceeași pagină?

mă droghez cu eufemisme

pe fereastra veche se observă pe cer

Saturn

fără inel de logodnă

în timp ce Nosferatu (jucat de Max Schreck)

te privește lacom

dialog absent

mișcări precipitate

întrebări reprimate în răspunsuri intuite

nopți în care mămăița plângea înfundat în pernă

Da! Am căutat ajutor calificat ce dracu’ vrei?!

ăla e apartamentul unde ai început să te bâțâi?

Spatele tău întâlnea tăblia rece a patului în loc de mângâieri

Problem solved.

Too late.

Deșert afectiv.

Un deget îmi acoperă ochiul.

Leave a comment