dimineața poate ne privim scurt
unii pe alții
în pasaj la Universitate
mă simt des privit
ba uneori chiar insistent
simt cu vederea periferică
cum întorc capetele după mine
într-o mișcare nefirească
ca Linda Blair la repetițiile pentru “Exorcistul”
de parcă aș fi cel mai fericit om de pe planeta asta
sau cel mai depresiv
de parcă toți ar ști pe cine iubesc de fapt
când eu nu sunt decât o ruină
cu panou de proiect din fonduri europene
fără termen de finalizare
dalele se mișcă avide de entorse
fântâna de la Arhitectură
aruncă în sus porumbei
și trecem unii pe lângă alții
fără să ne lovim visele în care avem visuri
Tu ești fericit/fericită?
În viață, crezi că ești la open mic dar de fapt ești unicul invitat la cenaclu
și toaleta e închisă.
Trec des prin pasajul de la Universitate.
mariuscalin.com 