nu-mi propusesem să ies
acolo
pe mica scenă
voiam să contemplu
să ascult mai bine
alte bătăi de inimă
să stau doar la primire
dar dorința din mine
s-a retrezit dureros de prezent
ceva s-a prăbușit din creier
în viscere
n-am avut puterea
curajul
după atâta timp??
m-am simțit din nou
singur.
Nedorit.
Dezavuat ab initio.
Altfel.
Cine mai vrea să-mi asculte căderea?
Sau, mai exact, impactul de după?
secunda aia în care gândurile
și cuvintele se împrăștie
pentru a fi imediat uitate
lasă urme roșii
pe asfaltul negru
am plecat în genunchi.
Învins.
Sunt un nimeni
pentru că e mai simplu.
În metrou e și mai dificil să-mi înghit lacrimile.
Am obosit
și mi-e teamă să pun punct.
mariuscalin.com 