Copacii renăscuți trec cu viteză pe lângă geamul autobuzului.
O doamnă cu părul nins privește absentă la scaunul din fața ei
e gol
e mai bine așa
absența poate fi prezența
unui nou început.
Nu știu unde să cobor
e ca într-unul dintre coșmarurile mele
când se face că sunt într-un ascensor care
coboară fără a se mai opri vreodată
privesc la ușile metalice care se succed din ce în ce mai alert
și devin tot mai ruginite
direct proporțional cu groaza care-mi ridică pilozitatea dorsală.
Coborâți??
Tresar și încerc să bălmăjesc ceva
mă dau la o parte
mă ascund printre gânduri
nicăieri n-am simțit atât de epidermic
că nu aparțin
oameni care vorbesc tare pe stradă
țipă
sunt nebuni sau drogați
sau ambele
e simplu pentru cei care tac.
Totul se strânge în jurul meu
și am o presimțire fetidă
Cobor la capăt.
mariuscalin.com 