m-am reinventat din propria cenușă
în cadrul de la ușă
stau nemișcat
firului de iarbă căpușă
doi ani de versuri și niciun volum
voi fi publicat postum
că e prea târziu acum
să stau pe beat
când inspirația e scrum
versuri albe de rime
imi pun filme că nu-i nimeni ca mine
poet clandestin fără de stil
în fața ei nu știu să fiu umil
căci orice început
apune la final
epilog al epitafului banal
pe-un colț de ziar
nu-i poezie mai presus
de lacrima din suflet
rostogolită ca un zar
iar și iar
pe roșu sau pe negru e totuna
pierdut definitiv de mână
cu minciuna.
mariuscalin.com 