AUTOMUTILARE. STUDIU

I have a dream!..

imagine blurată cu chipul meu

o impresie, un ultim gând

că eșecul mă va omite

memoria învinge cortizolul

cât de rău poate ieși?

nu mai citesc, privesc în față

performez

imagine în alb și negru

cu efect retro

foile de hârtie zboară

audiența are capete de ștechere

gen Future Sound of London – We have explosive

vreau să nu mai vreau

pot să nu mai pot

ce tâmpenie competiția asta

de ce trebuie să realizez ceva

în viață?

fața mi-e congestionată și udă

îmi izbesc cearcănele de oglindă.

Alte cioburi?

nimeni n-a înțeles nimic

da’ mi se rupe

reflectoarele își diminuează intensitatea

lacrimile lucesc ca două lumânări topite

pe obraji

și se aud aplauze

peste Aphex Twin-

Windowlicker.

Leave a comment