sub ce soare stins ai început să fii,
evanescentă hologramă cu părul despletit?
destinului să fi greșit că nu pot îmblânzi
speranța ce mă chinuie cu-mpunsătură de cuțit?
Că ți-am greșit o știu. Irepresibil gând, glonte de-argint în tâmplă verdict executat,
cuvintele sunt reci sub masca mortuară
când ȘTIU că tu existi, e greu să par mirat.
Iertarea e tardivă, fantasmă interzisă
dar simte-mi mâna cum vrea să nu te piardă-n rime:
tremură-n versuri de inimă albastră pe poarta-nchisă,
cerșind eliberarea să pot iubi doar inefabilul din tine.
mariuscalin.com 