SINGULARITATE

distanțe cosmice respiră ani-lumină

sunt prea flămând să mai privesc prin telescop

aștept ca dragostea să mă lovească în retină

dar știu că ce primesc nu seamănă deloc.

E un prezent ce a trecut de mult

sosind tardiv la mine în speranță

da’-mi place să mă mint tăcut

că-s prea speriat să mai rămân în viață.

Că mă scufund o știu prea bine, senzație de renunțare vinovată,

de sus in jos aud și simt pe lângă mine, aci o mână caldă, colo bătaie de inimă mult prea înceată,

cădere lină, ce lasă loc de “va urma” în coadă cu-alte visuri,

de jos în sus nu-s decât rânduri scrise-n miez de noapte, de oarbe pixuri.