sunt momente când cred minciuna
când știu că totul mi-e totuna
și râd și plâng cu fața către mine
uitând că prea mult bine
a construit în mine trainice ruine.
Uitarea. E singura cale.
Nu te mai gândi la nimic.
Să gândesc la nimic. Doar să simt, ca un burete uscat. Aici și acum.
Durerea lăuntrică atroce amestecată cu groaza înfruntării ireversibilului.
Definiția Iadului.
Nu există cale de întoarcere și cineva mi-a spus că nu e finalul. Fuck!!
Respir, sunt viu și asta-i recompensa
pentru că nu mai sper să fiu strivit
acolo lângă microfon suspin și sunt privit
și știu că orice început lasă în urmă
un sfârșit.
mariuscalin.com 