PACE

eu într-o zi o să fac pace cu mine

pe frunze-uscate voi scrie sinonime

nu vreau decât să-mi iasă niște rime

pe cazemata fumegândă râd halbe pline.

eu într-o zi o să fac pace cu mine,

cu toți ceilalți care mă judecă în lipsă

c-am îndrăznit ca să iubesc ruine

când soarele de sus revendica eclipsă.

eu într-o zi o să fac pace cu mine

e o dorință doar, timidă și fragilă

poate e prea târziu pentru capitulări sublime

când am săpat adânci latrine în argilă.

Fară resentimente, fără ură

fără invidii oarbe, fără urări de bine

acum comand un ceai cu zahăr și bromură.

Eu într-o zi o să fac pace doar cu mine.

Leave a comment