DEȘTEPT

când eram copil adormeam greu,

priveam în întuneric

hainele aruncate alandala

pe fotoliul de lângă pat

și vedeam chipuri hidoase,

de monștri.

Închideam ochii de frică

și când îi deschideam din nou,

chipurile erau tot acolo.

Mă priveau fix.

Tata dormea fără mustrări de conștiință

iar mama…

îmi doream să doarmă și ea

să nu mai caute pastile,

să NU MAI…

Acum sunt adult.

Adorm greu.

Îmi las hainele ordonate în altă cameră

și strâng din ochi.

Chipuri pe care le-am iubit vinovat,

pe care le-am idealizat,

pe care nu le-am iubit,

pe care încă le mai iubesc,

pe care îmi doresc să le urăsc,

mă privesc acuzator din frânturi de amintiri.

Durerea a luat locul fricii

și nu vreau să mă mai trezesc.