mai stați puțin,
îngăduiți-mi ultimul suspin,
paharul zace gol pe colț de masă
si sunt tot singur
și parcă nu mai vreau acasă
mă uit la voi
ca să vă-mbrățișez privirea
dar funia sus pe lemnul gros
e trasă.
lăsați-mi chipul liber, de ne-sfânt
țineți în mâini ceasloave otrăvite
măcar acum priviți-mă cum sunt
și îngropați în voi literele măsluite.
Nu vreau icoane, nici false remușcări
vreau să devin ce n-am știut să cânt,
purtat voi fi de vânt spre patru zări
și voi veți ști atunci că nu sunt monstrul care vi s-a șoptit că sunt.
mariuscalin.com 