nu știu cum se face
de rămân mereu pe afară.
Înăuntru se joacă
se cântă
se râde
se trăiește
nu pot intra în sală
nu găsesc ușile
e un perete continuu și rece
îl pipăi cu dorințele mele
miroase a mucegai.
știu că voi putea intra
numai la aplauzele de final.
În spate, pe ultimul rând.
Aplaud mimetic
ca și cum mi-aș aminti fiecare zi
din viața mea
în care am fost fericit.
când dau mâna cu cineva
întotdeauna îi uit numele
atingerea umană
mă tulbură pentru că
mi-e teamă să mai sper
și mi-e din ce în ce mai greu
să mă ascund.
mariuscalin.com 