nu cred că setea asta
va dispărea vreodată
oricât aș bea din tine
am sufletul crăpat
vreau să primesc cât mai mult
dar m-am resemnat
să te contemplu prin telescop
ești sub același soare
din aceeași galaxie
în același loc.
Ca un deținut de la Auschwitz
stau cu mâinile pe gardul electric
ca să mă încălzesc
și mi-e destulă bucățica
de pâine neagră
și tare.
Îmi ajunge să știu că ești ok
și să văd că gri-ul
se face albastru uneori.
Ușa nu mai e închisă
tăcerea ta e mult mai răcoritoare
decât orice replică.
aliații n-or sa vină niciodată
să mă elibereze
e ca la religie
cred în tine
chiar dacă nu te văd
deși mai sus am scris
că te urmăresc prin telescop
e un fel de-a spune
ptr că îmi bate soarele-n lentilă
în pula mea.
mariuscalin.com 