mă plimb singur pe plaja imensă
n am loc nici la cort și nici pe cearșaf
nu vreau să-mi reprim trăirea intensă
când n-am un prolog la al meu epitaf.
pe mal zac tăcute castele topite
de valuri prea mari și reci ca regretul
nisipul reține doar epave stropite
speranțe cu gramul aprobă bugetul.
Un ultim castel de nisip mi-e dorința
să uit de tot și de toate e gândul
vreau ca un mut să-mi citească sentința
în timp ce mă rog să stea dracu’ vântul.
mariuscalin.com 