N am vrut decât să fiu un om normal
să mă pierd în mulțime
o mică planetă în infinitul universului
nici măcar să nu licăresc pe lentila vreunui telescop
cu scop nobil.
Vecinii de vizavi au schimbat mobila de bucătărie și au scos pe palier amintiri prăfuite și umflate de umezeală
La geamul de la dormitor am plasă contra țânțarilor și a oxigenului
Nu vreau decât să am înălțimea medie dintre tribul endemic de pigmei din North Sentinel Island și naționala de baschet a SUA
ce planuri ai, unde te vezi cu poezia, vrei să publici? Trebuie să-ți definești un stil și pentru asta trebuie să-i citești pe alții
primesc e mail uri care mă învață cum să mi-o țin tare și lungă pentru 6 zile. Și după?? După e duminică.
Pot iubi în mod diferit persoane diferite și de când am realizat asta nu-mi mai e frică de viața de apoi din iad.
Cel mai înalt din clasă, cel mai gras, cel mai timid, cu ochelarii cei mai caraghioși, cu cea mai pronunțată pilozitate facială și corporală, cel mai mare prost căruia îi e rușine să meargă la ștrand cu colegii de liceu, cel mai….
Pentru o viață sănătoasă evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi.
… o mică planetă.