Pâcla nopții se îngână cu prima rază venită dinspre Japonia.
Conduc prin orașul pustiu. Trebuie s o duc acasă.
E pe bancheta din spate, semiadormită, freacă micul ecran luminos al mobilului- un iphone 13 ProMax.
Sunt singurul prost care o duce și o aduce cu mașina la și de la cluburi și întâlniri amoroase.
Ador să fiu prost știi de ce? pentru că am șanse să cuceresc împărăția cerurilor și numai așa pot inspira aerul expirat de ea.
În fiecare zi mă rog transpirat în palme unor zeități olmece să nu mă mai sune ca să i fiu șofer dar nu pun mobilu’ pe mod avion.
Înainte să plec către ea lovesc cu pumnii până la sânge toți pereții și ușile care-mi ies în cale. Îmi lovesc și sufletul cu bolovani selenari, de care s a împiedicat Neil Armstrong în studioul ăla de la Hollywood.
O aștept dormind prin parcuri și citind din Biblie.
Vreau s-o miros, să ghicesc pe unde a fost sărutată de poeți tineri,
să simt mirosul de spermă din epiderma ei, să i gust sângele ca să știu cât a băut, să i storc furunculul de pe picior, să i dau delete la fiecare hohot de râs.
În fiecare dimineață o las în fața blocului cu o mină indiferentă și apoi jur kilometrajului din bord că e pentru ultima oară, dar când ajung acasă, parcă nu mai e acasă. .. E pe bancheta din spate și mă privește fix, în oglinda retrovizoare.
mariuscalin.com 