EPITAF

Sunt după o bere în Budapesta și m-am apucat să scriu aceste rânduri. Nu știu cum să încep, nu știu când să termin. Domnișoară transgresivă, te iubesc. Asta e concluzia terifiantă la care am ajuns. O dragoste “contra naturii” , ca anusul tatălui lui Ciprian, prietenul meu cu care mai vin pe la seratele poetice și căruia îi place cum scrii da’ zice că-l înspăimânți. O dragoste ciungă, lipsită de atracția carnală.

“Pula ta e bună de aruncat la câini!”

Iubesc la tine restul. Chiar și capitolele pe care le citesc la infinit dar nu le înțeleg, ca un rabin senil. Sunt analfabet funcțional.

 Cui să mărturisesc iubirea asta? Poate locuitorilor înalți și blonzi din continentele de dincolo de cercul imens de gheață pe care îl numim Antarctica. Celor “de dincolo”, din ținuturile Lemuria, Hapis sau Geminia. Ei cu siguranță că m-ar înțelege și ar clătina compătimitor din capetele lor mari, cu frunte lată.

“Nu te vreau în existența mea!”

Îmi faci bine prin fuga ta de mine, mă ajuți enorm. Sunt mai mult decât conștient că sentimentul ăsta care a depășit granița unei simple deferențe e neavenit, imposibil de concretizat și imoral. Sunt furios pe mine însumi.

“Ce pula mea vrei?”. “Ești prost! Mi-am bătut pula de tine!”

Sunt furios și dezamăgit pentru că encefalul meu a cedat în fața cordului. Cordul meu mărit de insuficiența cardiacă și capabil de a iubi în mai multe feluri, mai multe persoane concomitent. O iubesc pe Daniela! Dar în același timp te-am inghesuit și pe tine undeva în ventriculul nr. 14 al cordului meu necrozat de atâtea iubiri arse și pastile îngurgitate.

“Îmi faci silă, ești abominabil! Ești ca un câine din ăla ud, care miroase urât!”

Ce dragoste e asta?? E rezultatul împreunării idolatriei mele tâmpite și iconoclaste cu repulsia ta supremă pentru mine. Ce a putut ieși din acest viol?  Un bebiț hidos, cu urechi mari si păr pe nas și umeri, cam ca în genul celui ținut în brațe de Diavol în filmul “The passion of Christ” al lui Mel Gibson, care se uită la mine cu figura lui de om bătran și rânjește batjocoritor dezvelindu-și dinții putrezi.

Un copil bubos și urât, dar genial, pe care de rușine nu-l trimiți la școală, ci îl ții încuiat în pivniță.

“Lasă-mă în pace! Lasă-mă în pace!!”

“Nu îmi mai scrie!”

“Toată lumea știe ce extorsiune și abuz îmi faci!”

Trebuia să-ți fac și confesiunea asta. O poți arăta oricui și mă poți batjocori în fel și chip. Nu mai doare. Cât de tare să mai doară?… Mă voi ciupi preventiv, până la sânge, de obrazul drept, deja roşu din cauza cuperozei.

Carl Jung din cabinetul lui din Berceni: “Marius, ce ai fi dispus să faci pentru ea?”

Aș lăsa-o să urineze pe mine, că știu că îi place asta.

M-aș îmbrăca și în haine de damă!

“Interesant!.. Altceva?”

Dacă viața i-ar depinde de transplantul unui organ și aș fi compatibil, i l-aș oferi fără să clipesc, chiar dacă asta ar însemna sfârșitul meu.

“Spune-mi un moment când ai fost cu adevărat fericit.”

“E un cadou super! Bă da’ super, un adevărat regal! Mulțumesc mult barosane.” Atunci am simțit pentru 84 de secunde că levitez. Ulterior, am distrus totul…

—————————————

“Te invit la un exercițiu de diplomație.”

Continuă să mă eviți. Continuă să mă ignori. Te implor! O să duc și crucea asta (deși nu sunt un sfânt creștin, ai dreptate), o să țin adânc ascunsă în mine dihania asta care mă macină de luni bune și cu timpul o s-o dizolv în resemnare. Trebuie să mă deSTRATific.

Până atunci, o să continui să te iubesc în taină, cu vederea periferică.