Îmi așez capul pe perna moale,
Am emoții da’ nu știu de ce.
E momentul la care visez de mult, de prea mult timp. Fantezia mea ascunsă. Interzisă.
Fetișul meu primordial.
Tavanul coboară lin către mine, e alb ca o amintire uitată.
Îmi întind brațele în lateral, mi le fixează ca într-o crucificare ritualică, cu câte două curele groase din piele.
Picioarele îmi sunt grele și aproape că le percep ca pe un corp străin, degrabă dispensabil.
“O ultimă declarație?” “Da. Vă urăsc pe toți cei care m-ați făcut să sufăr!”
Lângă brațul stâng iese printr-un orificiu pătrat în peretele vopsit în verde, un cateter subțire cu un ac scurt si gros în vârf. Doamne, sper sa nu sune Guvernatorul tocmai acum!
Simt o înțepătură scurtă, ca speranța unei vieți fericite. Gata, a intrat!
Închid ochii și simt cum o lacrimă mi se scurge din unghiul extern al ochiului drept, pe obraz. Sunt nerăbdător.
Știu ca dincolo de zid, conectat la cateter e un flacon mare de Pentobarbital. Salvatorul meu. Prietenul meu mult așteptat. Eliberatorul meu, care va face dragoste cu hematiile, leucocitele si trombocitele mele ostenite.
E liniște. Arsura din brațul stâng se intensifică în timp ce simt cum mă cuprinde o amețeală plăcută care mă coboară în cercuri tot mai largi către…
De ce n-am fost fericit? N-am fost fericit?? Dar dacă..???! E prea târziu!! E prea…. E…..
O dimineață însorită aici în Huntsville, Walker County, Texas, doamnelor și domnilor, trafic intens pe interstate 45 către Houston, azi va avea loc reuniunea la nivel înalt G8 și tot azi a fost eliberat la cerere, prin injecție letală…..
mariuscalin.com 