De ce vă uitați la mine că sunt singur la masa asta?
Aici am mai găsit loc, departe de stolurile de râsete, de râurile de cuvinte, departe de doamna aceea infatuată numită Fericire.
Lăsați-mă vă rog să-mi tihnească acest ultim pahar, uite îl ridic că stă să cadă de pe colțul mesei,
Îl golesc repede, cu voluptate, până la ultima picătură de Sex on the BICI.
Hai, circulați! Nu e nimic de văzut aici, nu mai sunt pietre de aruncat, cuvinte de rostit, nu mai aveți unde să mă împușcați și înjunghiați!
Soarele nu-și mai aruncă de mult privirea către mine.
Prin vene îmi crește în continuu o specie de plantă carnivoră cu fantezii hematofage.
Tânjesc după liniștea supremă. Jinduiesc la Eternul Nimic. Știu că am acces liber la această ultimă ușă din termopan cu 5 camere. Calitate germană.
Siguranța controlului asupra finalului îmi dă amăgirea unei noi dimineți. Ce stupizenie! Vreau să uitați că am existat vreodată! Mă duc la biserică și ling toate icoanele și îi cer confirmarea lui doamne—Doamne (fără domnișoare) că nu există nimic DINCOLO.
mariuscalin.com 