În miscarea brauniana a gândurilor mele, in cubul meu Rubik care niciodata n-a avut o latura unicolor, realizez nu fara o oarecare satisfactie că ,lasand la o parte evidenta ca in exterior am o viata bună in general, faptul ca am ajuns la varsta asta , trezindu ma zi dupa zi in ultimii vreo 25 de ani ma face de fapt un invingator si nu o victima. Cam asa se vede daca stau pe canapea cu capul atarnat si picioarele pe perete, sub tabloul cu natura….moartă.
Haosul din mine n-a dat altceva decat dioxid de carbon, hidrogen sulfurat in flatulente si multa zvarcolire si durere. Sa fim intelesi!
”Ești artist, domnule!” Mamă cum a picat asta!
Nu știu dacă e de bine sau de rău. Constatarea mi-a dat însă o satisfacție calină, autosuficientă, tipică pentru o brânză bună în burduf de…. hmhmhmmm (îmi dreg vocea).
Când existența-ți e sinonimă cu o juxtapunere oximoronică de ”ce ești” și ”ce ai putea visa să fii..” .. te duci să-ți mai faci o ”Cuba libre” și te întorci să mai bagi un competitiv la CS:GO. Ce pula mea!..
Am învățat să văd cu buricele degetelor amorțite și să simt văzând în întuneric. De auzit aud foarte bine, dar numai ce vreau. Mirosul mi-e atrofiat de la Covid iar gustul..da, mai gust câte o bere din când în gând.
Hai că mi-a venit sângele din picioarele suspendate pe perete, în cap. Încep să gândesc mai limpede parcă: da domne sunt un învingător! Yes I can! Unde dracului e telecomanda aia??
mariuscalin.com 