Postarile video de pe youtube sunt intrerupte uneori de clipuri cu mesaj umanitar, ne sunt prezentati cel mai adesea copii aflati in suferinta, cu diverse boli incurabile alaturi de conturi in care se pot dona bani ptr ajutorarea lor.
Ma uit cateva secunde, apoi caut cu infrigurare butonul de “skip” pentru a-mi relua demersul hedonist. Sunt alergic la doze imense si intempestive de realitate. Stiu ca ignoranta si uitarea, condamnate ab initio pretutindeni, sunt singura cale de supravietuire. Imi doresc sa nu fi vazut niciodata asa ceva. Imi doresc sa uit imediat ce-am vazut.
Nu pot. Sunt furios ca nu pot. La naiba, ar trebui sa fiu de mult imun la lacrimile altora! Nu eu! De ce eu??! Ruina din mine imi ocupa tot trupul matahalos, substituindu-se scheletului friabil. Nu mai e loc!
Fug nebuneste gafaind intretaiat in cautarea desertului izbavitor. Ingenunchiez sfarsit si imi ingrop cu voluptate capul in nisipul primordial. Incerc sa trag aer in piept dar nu pot, resimt o durere in zona pieptului. Nu, nu e inima, e altceva.. cunosc atat de bine durerea asta incat am devenit dependent de ghearele ei.
Imi doresc sa mor, atunci si acolo. Acum si aici. Moartea e unica scapare! Oare..?
… revin la filmuletul initial. Ce mistooo! Zambesc larg, aproape ca rad dar simt ca imediat o grimasa imi sufoca chipul. Continui sa privesc fix, in gol, monitorul wide. Punctul fix imi arde privirea si lacrimi reci imi siroiesc pe obraji.
Reusesc in final sa trag aer in piept.
mariuscalin.com 