Depinde de cum privesc problema. Stând drept, rațiunea scâncește cu suzeta în gură,
Cu capul în jos și cu ambele picioare pe perete, se vede mai clar tunelul negru fără ușă.
Culcat pe o parte, pare că nimic nu ne mai desparte, doar perna e prea mare.
Întins pe spate durerea lovește ritmic în celulele mele descumpănite de atâta scăpare..
Mă încăpățânez să umblu fără tratament, ciudată voință
Când nimic nu mai am de pierdut și fără căință
Bifez al zilei orar infinit
în care doar ZERO se vede citit
pe cadranul cu gust de pastilă amară –
Chimical preaslăvit și citat de-o prietenă rară.
Pășesc egolatru pe astă cărare
Un rictus cu freză de zâmbet afabil
Îmi stăruie-n gândul cu aripi de înger
Ce zbor nu cunoaște, nici grea resemnare,
Încă nu-s împăcat cu-acea recomandare,
Mi-e frică de-o neașteptată rezolvare
Și-am pierdut de mult cheia împăcării cu sine.
Există scăpare! O știu, o cunosc, o doresc!
Văd tot mai clar iminentul final
Îndelung pregătit, regizat, adulat, căci nu mai am unde să cresc!
mariuscalin.com 