Inăuntru

Sunt de ceva vreme parte a acestui carnaval etern

Supravietuim in incaperi inchise ermetic, oxigenul e pe bani si purtam masti, cel mai adesea zambitoare.

Afara nu e respirabil, sau cel putin asa am fost invatati sa credem

Cerul e prea departe si norii sunt grei, atarnand amenintatori

Traim in camere single, cu baie la comun.

Si spalatoria e la comun, ne spalam rufele la modu’ stereo , in congruenta cu programul de clatire al altora.

Cand mai ies, ca sunt obligat sa ies, trec pe langa alte masti zambitoare, ne oprim cateva secunde unul in fata celuilalt si ne atingem mastile una de alta, ca intr un fel de salut bizar, pentru a auzi clinchetul metalic.

In felu’ asta verificam ca suntem autentici.

Nu vorbim mult, doar tusim fiecare pe tonalitati diferite.

Asa se castiga increderea de fapt.

Masca mea e cam ruginita, corodata din cauza transpiratiei acide si a lacrimilor sarate.

E interzis sa imi scot masca atunci cand sunt in afara camerei. Face rau la ten cica!

Desi o port de…. mda, nu mai retin bine,

ma incomodeaza, am mereu o iritatie pe fata si cosuri pe nas. Asa ca prefer s o port regulamentar, nu vreau sa supar sau sa sochez pe nimeni.

Simt ca as putea face mai mult cu viata mea, daaaaa…. M a luat cascatul, scuze!

In fond, la ce bun?? Maine imi iau o masca noua, si totul va fi ca inainte. Inainte … de ce?

Oare cum arata ceilalti? Or avea si ei iritatie pe fete si cosuri pe nasuri? Cine stie…

Traiesc sub un morman de scuze si tot incerc ca un imbecil sa vin catre ceilalti mergand cu spatele, probabil mi am pus pantofii invers.

Totul e perfect in cea mai buna dintre lumile posibile. N am spus o eu, ci un francez parca.. N am gasit alta rima.