PROZĂ 3

CRONICA UNEI SERI DE TOAMNĂ

Era la masă cu amicul lui, Tiprian,  respectat ghid montan autorizat, om de litere, 3 cărti publicate, pe care nu-i lua foarte mult pentru a-l convinge sa imerseze in experienta “Ăia cu poezia”. Asteptau sa inceapa seara poetica, Narius Meagu cu o nervozitate inerenta unei noi experiente in fata publicului. Dar avea nevoie de asta, a devenit  se pare ca un drog pentru el. Poveste lungă.

Deodată în incapere intra ea. Sorela Vitrat! O aparitie exotica, miniona, cu o atitudine morocanoasa, care se dorea agresiva dar rezulta mai degraba caricaturală, avea mers de bodyguard de club de provincie suparat si plictisit de atata neintamplari notabile si constiinta faptului ca nu are un adversar pe masura. Sau de gorila mascul alfa, care se indreapta amenintator catre bananul inca necopt.   Scrută scurt incaperea inca aerisita si se indrepta lent catre o masa, in fata scenei.  Cumva aceasta atitudine il amuza si irita deopotriva pe Narius in timp ce ii raspundea la salut domnisoarei – se cunosteau (poveste iarăși lungă) – si continuă s-o urmareasca discret, cu o fascinatie nedisimulata. Sorela ocupă un loc în spațiu la masa din fața celor doi bărbați. Îl întrebă direct pe Narius dacă l-a vazut pe un anume Mabi Gitan, un tânăr pe care Sorela îl admira fățiș, din motive pe care autorul nu le va trata aici. Narius avu un prim impuls animalic de a-i răspunde agresiv – de unde pula mea sa stiu unde e Mabi Gitan?? Impuls instantaneu reprimat și atenuat de a doua pornire – Nu stiu, vezi si tu pe aici! Pentru ca in final să edulcoreze în răspunsul real – L-am vazut pe aici, pe jos, a venit cu tatal lui.  Sorela se miră la auzul acestei informatii pretioase – Cu tatăl lui?? Probabil imaginea pe care si-o proiectase despre tanarul mascul nu se suprapunea cu cruda realitate – obiectul admiratiei ei sa vina cu ta-su acolo?? (Notă autor: cum e sa vii cu tac-tu la serata poetica si sa citesti o mizerie cu pretentie de poezie, în care pronunti de cel putin 20 de ori cuvintele ”pulă sculată”? Inutil să mai precizez că ”poezia” a suscitat interesul  Sorelei care a culminat la un moment dat cu un hohot de râs zgomotos). Asta înseamnă să fii ”mafiot”. Ca să conchidem, trecând peste impresia proastă pe care acest tânăr o lăsă lui Narius și lui Tiprian în seara aia, totuși Narius îl simpatiza pe Mabi Gitan și nutrea speranța că într un viitor incert poate tânărul acesta rebel își va găsi cauze mai nobile pentru care să lupte decât dreptul bărbaților de a se îmbrăca precum femeile și că poate va umbla mai mult cu pula sculată în pantaloni decât în lexic.

La un moment dat, Sorela își tolăni ambele picioare încălțate pe stofa unui scaun de la masa ei (nu era prima oara când făcea asta), lucru care îl intristă mai degrabă decât sa-l revolte pe Narius – cum dracului putea o ființă atât de cultă, inteligentă,  de exotică, de agreabilă ca apariție (tipa e chiar frumușică) să comită astfel de mitocănii?? Tiprian observă și el , ca și alții care începuseră să se strângă pe acolo, dar nu spuse nimic. Chiar nu-i pasă că pe acel scaun va sta cineva la un moment dat?? Cu acest gand în minte Narius avu o tentativă de a-i atrage atenția dar Tiprian îl domoli:  Stai cuminte, vrei să-ți strici seara? Iți aruncă asta o energie negativă de nu mai ești în stare să reciți nimic!

Speriat de perspectiva asta, Narius renunță la demers. Observă că își ținea picioarele ghemuite și pe scaunul unde stătea ea. Bine , că nu-i păsa că stă ea acolo e una, dar puțin respect pentru locație și pentru cei care vor urma să stea pe acele scaune? Întrebări fără răspuns, cel puțin pentru domnul Narius.

Serata începu cu o oarecare intarziere. Seara fu deschisă de Sorela cu o scriere-confesiune, pe linia ei narativa – psihiatrie, meta, cu o ușoară nuanță de deznadejde. Avu și o scurta coregrafie interesantă, prima parte a textului fiind citită cu spatele către public. Obligatoriile aplauze se auziră la final.

Narius ridică mâna. Fu invitat pe scenă, iar pe drumul până la aceasta parcă niște hățuri invizibile i se încolăceau în jurul gambelor, avea un mers de Richard Kuklinski către death chamber. Ajunse pe scenă și începu să citească poezia de pe mobil și aproape instantaneu se transformă în Ted Bundy în campanie electorală. Aplauze la final.

Autorul simte o puternică atracție gravitațională către Narius. Stai puțin! Cum să intru în Narius??! NUUUUUUUUU!!!!!……

…Ca într-o gaură de vierme din Univers, translația începu….. tunel de lumină…viteză mare…amețeală…somn…………unde sunt??

……Seara a fost agreabilă mai departe, m-am întreținut cu Alin, un tânăr avocat simpatic cu nerv în peniță și cu Ciprian. Remarcase și Alin mizeria citită de tânărul Gabi Mitan.  A stat la masa noastră și tatăl lui Gabi Mitan, un barbat prezentabil, de care mi-a fost rușine în locul lui Gabi  la auzul acelor ”versuri”… dar tatăl părea destul de amuzat. Nu mi-a plăcut în mod deosebit de domnul Mitan Senior, avea ceva dintr-un securist infatuat, desi la cei 50 de ani era prea tânăr la evenimentele din decembrie 1989 pentru a face parte din acea structură. Dar după, cu siguranță.

S-au mai remarcat în acea seară (pentru mine) de toamnă o tipă cu pălărie, care și ea depășea media de vârstă de acolo, o fată simpatică din Cluj, Alin, și cu siguranță că îmi mai scapă câțiva.

A venit la mine la un moment dat în pauză o domnișoară pentru a-mi spune că îi place de mine cum scriu, m-a urmărit și la alte ediții ale seratei și m-a invitat să vin la evenimentul organizat de echipa ei – Cenaclul Visceral. Mă voi duce negreșit.

Datorită poziției, am observat fără a-mi propune asta, crâmpeie din comportamentul Viorelei: scria cu înfrigurare pe cutia unei pizze cu care venise inițial în brațe. M-am oferit să-i fac lumină cu mobilul, m-a refuzat absentă. Când auzea de ceva sau de cineva care i se părea interesant deschidea mobilul imediat și căuta. Avea o stare de agitație reprimată pe scaun, schimbări dese de poziție. A! Să nu uit: la început pentru a mai face loc, în lipsa Viorelei organizatorii au mutat puțin masa unde stătea ea. S-a întors și aproape că i-a luat la rost că ”i-au deranjat pe acolo”.

De unde fascinația asta? Păi…si eu sunt un ciudat. Un psihopat. Un marginal. Așa am fost mereu. Îmi plac lucrurile și oamenii ”altfel”. Dar în același timp, am tendința nefericită și de a-i idealiza! Și încercând să-i urc pe piedestalul așteptărilor mele ipocrite și întortocheate, îi critic, îi demolez.  Oamenii ”altfel” duc lumea înainte. Norma, media, e condamnată la eternă constanță în mediocritate. Deși greu de înțeles, încă încerc s-o fac. Nu pot nega că ființa asta mi-a readus plăcerea scrisului. Mi-a reamintit că pot fi fără probleme ”altfel”. Mi-a sugerat că se poate ameliora depresia, cu ajutor specializat. Dar ce mă fascinează teribil la ea e muntele uriaș de contradicții pe care îl conține. META. Și că e OK să fii așa!   

Probabil mă înfurie pentru că îmi zguduie unele principii și concepții pe care le credeam adânc încrustate în sufletul și mintea mea, dar cu siguranță e o persoană care nu poate trece neobservată. Ori o iubești, ori o urăști, ori ambele deopotrivă, dar indiferent nu poți rămâne. Încep să înțeleg că pentru o comunicare trainică care poate fi baza unei prietenii adevărate, trebuie s-o accept așa cum este, să nu mai încerc s-o schimb, să iau cât și când are de oferit și s-o înțeleg atunci când nu vrea să primească nimic. Viorela e un brad de Crăciun cu mii de lumini colorate pe care te oprești să-l admiri sau să-l critici, sau pe lângă care poți trece impasibil, dar pe care niciodată nu-l poți cumpăra și duce acasă.