PROZĂ

Pentru început…

Încep să scriu aici cu speranța că voi putea împărtăși acestei ”foi” virtuale gândurile mele așa cum sunt. Fără nicio reținere sau teamă. Dacă aș scrie pe conturile de ”soșial midia” cu siguranță că aș scandaliza și supăra vreo rudă sau cunoștință. Dacă ești total onest nu ai cum să supraviețuiești în lumea asta ipocrită unde viermuim.

Nu-mi plac oamenii

Sunt un mizantrop. Dar unul defensiv, e o forma de autoapărare. Ca altfel, aș putea să citez pe cineva care a stat mai toată viața în pușcărie, asociat cu paradigma raului (Charles Manson) – ” if I started killing people, there‘d be none of you left. ” Dar nu sunt așa, autocenzura încă funcționează.

Probabil, nu am fost așa de la început, am un soi de naivitate, de care s-a profitat mult, și pot spune că încă mai am momente de derută în care mă mai amăgesc. Nu o sa spun că eu sunt ăl mai curat, deștept, onest, sfânt, și restul sunt niște nenorociți, am și eu lipsurile mele. Caut însă să am o relație corectă cu cei care mă tratează corect. Dau respect dacă primesc respect. Dau respect din start chiar, înainte să mi se răspundă. Asta e deja mult.

Plus că oamenii mă obosesc, mă enervează și plictisesc. Deși la început comunic, mă retrag repede când se depășește un anume nivel pe care îl consider deranjant.

Toți din jurul știu mai bine ca tine, știu ei cum e mai bine, sunt mari sfătuitori, părerologi.

Am învățat să-mi cenzurez așteptările vizavi de rasa umană. În felul ăsta, evit dezamăgirile care ar veni obligatoriu în final.

Nu mi-am dorit să am copii și nu-mi doresc nici acum. M-ar obosi teribil (sunt și ei oameni!), mă agasează, mă obosesc si sincer compătimesc pe părinții pe care îi văd cum sunt chinuiți de odrasle, nu au liniște, nu au concedii, când sunt în concedii, nu reușesc să se bucure de vacanță pentru că ăia mici plâng, cer mâncare, cer, cer, etc.. Nu mi-ar plăcea așa ceva, clar. Cred că ideea asta cum că în viață trebuie să ai copii, că asta e menirea noastră pe acest pământ, e una idioată și primitivă, animalică. Ba sunt unii care mai și clamează că dacă ai copii are cine să-ți dea o cană cu apă la bătrânețe! Imbecil și hilar! Poate e vorba de egoism, de lene, asta e, și dacă e așa care-i problema??

Familia perfectă – el, ea , doi copii, o mașină, chiar două, casă cu curte, și neapărat un căine , și multă fericire. Chiar nu v-ați săturat de aberația asta?

vreau să mă fac…

Ce înseamnă să ai succes? De ce trebuie să avem succes? De ce trebuie să avem o cariera?

Niciodată nu am avut un scop bine definit în viață. Sunt un om fără idealuri mărețe, nu ma ghidez după mentalitatea asta de căcat, capitalistă cică, care te indeamnă sa lupți, să fii cel mai bun, be THE BEST baby! Muncește cât mai mult, muncește non-stop, ca să ai BANI cât mai mulți. Un mare bulșit. Până acum, mi-am dat seama că sunt un mediocru. Dacă e ceva care mă nemulțumește, e că până la vârsta pe care o am, aproape 45 de ani, nici măcar nu am avut ocazia să descopăr dacă și ce mi-ar place cu adevărat să fac. Am mers mereu cu vantul, ca o frunză în derivă pe ocean. Poate nu sunt chiar un mediocru, poate există ceva acolo, în care aș fi bun, poate cel mai bun. Poate sunt mai multe domenii. Dar care ar fi alea? Nu ascund că admir cumva oamenii care știu de mici ce vor sa ajungă în viață. Domne, dacă îl întrebi la 12 ani ce vrea să se facă, știe domne! Știe! Și chiar ajunge ce vrea să fie, poate mediocru, dar ajunge. Dar ca să obțină aplauze și o privire drăgăstoasă de la părinți și de la tanti vecina, trebuie să spună că vrea să fie doctor, sau aviator, sau ministru, sau director! Vreau să fiu gunoier, mami! Vreau să fiu frizer! Vreau să mă fac strungar! Cuuuum (ochii mari, grimasă de dezgust)???? Ce-a spus dragă, am auzit bine??

Totul pleacă de la manipularea asta către consumerism. Ți se spală creierul cu reclame la diverse bunuri, case, etc..și alea costă bani nene. Și ca să le ai, nu că ai avea cu adevărat nevoie de ele, da’ așa esti spălat pe creier, că e bine să le ai. Si atunci, faci pe dracu în patru să faci bani ca să ai chestiile alea. Vorbim aici de căi legale. Și dacă nu ți le permiți, te duci la cămătarii legalizați numiți bănci și te indatorezi pe viață la ei. Și muncești 14 ore pe zi, ba chiar mai mult, se laudă unii! Asta e viață? E sclavie. Mai puțin înseamnă mai mult.

La lipsa cronică de idealuri pe care o posed, pot spune că deocamdată am ajuns bine, am un salariu decent. Nu-mi place jobul actual și vreau să plec. Nu suport stress-ul și m-am săturat de șefi idioți și de munca în zadar. Facultatea am făcut-o dintr-un simț al datoriei, ceva odată început am zis să și finalizez. Niciodată nu am știut ce vreau să devin, ce-mi place.

Mă satur repede de activități, de oameni, de chestii pe care le cred menite-mi. Cred că-mi place dar când descopăr prima scamă, primul rahat ascuns sub covor, abdic. Nu am niciun scop, niciun ideal, am doar câteva principii morale pe care încerc să le țin erecte în conștiință.

Nu am prieteni

Da. Dar titlul de mai sus nu este o declarație tristă, depresivă, un strigăt de ajutor care ascunde o dorință disperată de a avea unii. Nu, nici pe departe. E o informație. Nu ma refer aici la rude, rudele sunt rude. (Te iubesc, Daniela!)

Lumea consideră asta ca pe ceva rău, nociv, de nedorit. Doamne ferește! Ești un ciudat, un freak, sigur ai tu ceva ciudat că n-ai prieteni! Rețelele sociale, surogate de comunicare de fapt, au aruncat termenul ăsta la gunoi, ai dat ”add friend” și dacă celalalt acceptă, gata! Te-ai mai făcut cu un ”prieten”! Ce simplu!

Conform părerilor unanime, ar trebui să ma simt vinovat cumva pentru actuala stare de fapt. Nici vorbă. Nu resimt nicio tristețe, ba mai mult mă amuză teribil indivizii care spun că au mulți prieteni, pun poze cu tona pe feisbuc cu hoarde de alți indivizi veseli lângă ei, toată lumea e happy așa, o bucurie și lapte și miere și balonașe colorate și confetti, etc. FUCK OFF! Mincinoșilor ipocriți. Domne, ți-e prieten adevărat ăla pe care îl suni la orice oră (de preferat pe la 2 – 3 a.m. așa) și ăla sare imediat din pat direct în foc pentru tine! Hai să mori tu?? Vreau să-l văd și eu pe fraierul ăla! Unu măcar, să văd și eu un singur humanoid care face așa ceva.

Cuvântul ăsta ar trebui folosit numai între ghilimele frate. Ce bine e fără ”prieteni”!

Tehnologie enervantă

În zilele astea în care unii sunt triști că nu mai pot să meargă prin mall, pe la terase sau să toarne în ei alcool și apoi să borască prin Vama Veche (ce-a ajuns locul ăla!), oamenii stau pe net, ”comunică” între ei prin apeluri video, fac adevărate videoconferințe, fiecare vorbește ce-l taie capul, vorbesc unii peste alții, etc. Așa se întâmplă și cu soția mea, care e sunată de nepoata noastră, și în apel mai intră și alte cunoștințe, rude, vorbesc toți, care mai de care mai zgomotos, e o hărmălaie care mă stress-ează și enervează la maximum!

Manipulare mondială

Inevitabil, trebuie sa abordez și subiectul asta mult discutat al nebuniei ăsteia cu acest ”nou coronavirus”. E foarte complicat, mi se pare cel puțin bizar cum intr-un timp foarte scurt acest virus s-a răspândit în mai toate colțurile lumii. Apoi această isterie media,măsurile luate de autorități, mie totul mi se pare ca un scenariu impus de sus, care trebuie urmat. Nu ni se spune adevărul, asta e clar. Parcă în aceste zile nu mai moare nimeni pe glob decât din cauza acestui virus. Aș vrea să vad statistica mortalității din alte cauze! Chiar nu mai moare nimeni de cancer?? E clar pentru mine că există ”indicație” ca toate decesele să fie raportate ca fiind din cauza acestui virus corona. Așa cum sunt convins că toată această manipulare are un scop bine definit, acela ca mai toți să fim înregistrați, monitorizați, controlați, cât și de control demografic, nu o dată unii de acolo de sus s-au pronunțat că am fi prea mulți domnule și că planeta asta ar fi greu încercată de puhoiul de 7 miliarde care suntem deocamdată. O alta minciună. Și, firește că va urma o criză financiară mondială din care oculta care conduce lumea din spatele guvernelor-marionetă va profita din plin. E din ce în ce mai clar pentru mine că viața și lumea, asa cum le știam până acum, nu vor mai fi la fel, vor fi schimbări majore. Minciuni și manipulare la greu din partea mass media, care injectează panică la greu, aruncând fumigene gen ”îmbolnăvirile” unora de prin casele regale, premierul Marii Britanii, actori de la Hollywood, care sunt menite să credibilizeze și mai mult scenariul asta.

Realitate urbana

Dimineata. Orasul gri se trezeste cu miros de gaze de esapament si ochi carpiti. Siluete difuze se ingramadesc prin autobuze, metrou si alte mijloace de locomotie populare. Astept in statie la Eroilor autobuzul salvator nr 336. E frig. Intr un final ne vedem visu’ cu ochii si urcam in gramada ordonata ca la rugby. Inauntru, ubicuul amestec de miasme urbane nascute din carenta de sapun si excesul de ceapa. Caut sa mi gasesc un loc cat mai ok, la mijloc, astfel incat sa nu deranjez pe nimeni. Macar in autobuz sa-mi gasesc locul. Intre doua statii o tanara doamna cu geaca de blugi se iteste inopinat langa mine si ii spune unui cetatean cu sapca proletara din piele si geaca asijderea, nouazeci-ista via complexu’ Europa (o, tempora!)   , aflat langa geam, sa l deschida. Omu’ il deschide putin cu un gest nervos, spasmodic. Tanara domnita pleaca apoi catre usa (cobora la prima!) . “Pai stati aici acum doamna, nu plecati! Ati vrut geam deschis stati aici nu l deschideti si plecati ca sa ne bata noua peste cap aicea! Ce ‘reku!” . Duduia murmura ca ptr sine “luati taxiul domne daca nu va convine!..”  “Da’ luati l dumneavostra!” haraie cetateanul deja turat ca pentru a treia. Privesc scena cu un aer senin, detasat si simt cum ma umple un sentiment de superioritate, in ciuda faptului ca imi simt chilotii cu elastic slabit cum migreaza suav catre mijlocul bucilor mele. Usa de deschide si duduia coboara sprintara in timp ce omu’ meu ii arunca o cautatura infernala. Ted Bundy e mic copil. Calatoria continua in liniste impreuna cu restul siluetelor si gandurile lor. Ma pregatesc sa cobor angoasat de temerea privind continuarea migrarii chilotilor mei dincolo de no turning back point (jumatatea bucilor). Ma simt un om implinit in harca (@Viorela Strat) asta urbană.

VOI FI CELEBRU

În miscarea brauniana a gândurilor mele, in cubul meu Rubik care niciodata n-a avut o latura unicolor, realizez nu fara o oarecare satisfactie că ,lasand la o parte evidenta ca in exterior am o viata bună in general, faptul ca am ajuns la varsta asta  , trezindu ma zi dupa zi in ultimii vreo 25 de ani ma face de fapt un invingator si nu o victima. Cam asa se vede daca stau pe canapea cu capul atarnat si picioarele pe perete, sub tabloul cu natura….moartă.

         Haosul din mine n-a dat altceva decat dioxid de carbon, hidrogen sulfurat in flatulente si multa zvarcolire si durere. Sa fim intelesi!

      ”Ești artist, domnule!” Mamă cum a picat asta!

       Nu știu dacă  e de bine sau de rău. Constatarea mi-a dat însă o satisfacție calină, autosuficientă, tipică pentru o brânză bună în burduf de…. hmhmhmmm (îmi dreg vocea).

        Când existența-ți e sinonimă cu o juxtapunere oximoronică de ”ce ești” și ”ce ai putea visa să fii..” .. te duci să-ți mai faci o ”Cuba libre” și te întorci să mai bagi un competitiv la CS:GO. Ce pula mea!..

          Am învățat să văd cu buricele degetelor amorțite și să simt văzând în întuneric. De auzit aud foarte bine, dar numai ce vreau. Mirosul mi-e atrofiat de la Covid iar gustul..da, mai gust câte o bere din când în gând.

          Hai că mi-a venit sângele din picioarele suspendate pe perete, în cap. Încep să gândesc mai limpede parcă: da domne sunt un învingător! Yes I can! Unde dracului e telecomanda aia??